Sahaja yoghinii sunt oamenii care au primit iluminarea, care şi-au primit Realizarea Sinelui prin trezirea lui Kundalini, prin metoda spontană (Sahaja). Ei sunt ca seminţele care au încolţit şi al căror proces viu în spiritualitate a început.
Ei nu sunt Sahaja yoghini până nu au simţit vibraţiile puterii atotpătrunzătoare (Brahmachaitanya-Duhul Sfânt), care face toată munca vie.
Ei nu sunt Sahaja yoghini, dacă nu au cunoaşterea completă a fiinţei lor interioare, a instrumentului interior şi a puterii reziduale a lui Kundalini. În sistemul lor nervos central, adică cel puţin pe vârfurile degetelor lor, care sunt terminaţiile ambelor sisteme nervoase, ei trebuie să simtă puterea atotpătrunzătoare a Iubirii Lui Dumnezeu şi să ştie să decodeze senzaţiile lor de pe vârfurile degetelor.
Vibraţiile divine ale acestei puteri atotpătrunzătoare ar trebui să curgă tot timpul, dar dacă se opresc, ar trebui de asemeni să ştim cum să le repornim şi cum să ne ridicăm propria Kundalini, adică să fim tot timpul în conexiune cu această putere atotpătrunzătoare.
Ei ar trebui să ştie despre toate lucrurile subtile legate de fiinţa lor şi a altora.
Ei ar trebui cel puţin să aibă puterea de a da realizarea altora şi ca mai târziu să-şi cureţe centrii, aşa încât ei să le poată da hrană binefăcătoare fizică, emoţională, mentală şi spirituală.
Fiinţa exterioară a unui Sahaja yoghin ar trebui să manifeste pace interioară, compasiuea divină, dinamismul idealurilor din Sahaja Yoga şi o viaţă plină de beatitudine.
Sahaja yoghinii devin, ca rezultat al unei creşteri mature în divinitatea lor, în mod firesc morali, cu respect faţă de lege, oneşti, discreţi, înţelepţi şi extrem de iubitori. Dacă nu suntem colectivi, nu suntem Sahaja yoghini, adică el trebuie să îşi simtă divinitatea, să se maturizeze astfel încât să înţeleagă fiind conştient de sistemul lui nervos central, ca o experienţă înnăscută, că este o parte din întreg. Microcosmosul care devine macrocosmos. Ca Sahaja yoghin, îşi dezvoltă conştiinţa colectivă, este conştient într-un mod foarte obiectiv de orbirea semenilor lui. El înţelege adevărata natură a problemei ţării lui şi a întregii lumi. El, cu discreţia lui divină, înţelege şi, cu puterea lui divină a iubirii, lucrează pentru a corecta absurdităţile distructive, ridicole, perversităţile şi cruzimile agresării semenului său, naţiunii lui şi întregii lumi. Preocuparea lui este pentru sine şi pentru semenii lui, care sunt condiţionaţi de proiecte moderne de exploatare în noi zone de probleme colective. Pe măsură ce toate cele trei valenţe înnăscute (religia pură universală înnăscută) sunt trezite, el dezvoltă curajul de a adera la ideile lui despre cultura Sahaja Yoga şi iese din condiţia falsităţii care îl înconjoară, ca un lotus din noroi. El este legat de natura divină a religiei adevărate. El nu mai este ca alte persoane, care declară că aparţin unei religii şi pot comite orice păcat împotriva religiei lor. Sahaja yoghinul realizează în conştiinţa lui că există dovezi că sursa tuturor religiilor exterioare (chiar dacă s-a deviat de la ea) este una – şi aceasta este adevărul şi puritatea. Pe măsură ce se purifică prin procesul viu al Sahaja Yoga, el descoperă adevărul unităţii complete a tuturor religiilor. Astfel, Sahaja yoghinii ar putea veni de la orice religii sau rase şi să nu aibă nicio problemă de fundamentalism sau rasism. El găseşte realitatea ca un lucru foarte frumos, beatific şi miraculos. Prin graţia divină se simte absolut sigur, în pace şi bucurie. Sănătatea lui se îmbunătăţeşte imens şi el ştie cum să-i vindece pe alţii cu metodele divine ale vibraţiilor. Treptat, el devine complet sănătos. De asemeni, el ştie să se protejeze de forţe negative. El ştie ce e bine şi ce e rău, ce e adevăr şi ce e falsitate şi i s-a dat puterea de a se bucura de calea virtuţii şi corectitudinii Sahaja Yoga. Sahaja yoghinul dezvoltă noi talente de a-şi exprima simţul estetic, dar nu le foloseşte pentru a-i exploata pe alţii spre beneficiul lui. În afacerea lui sau orice altă întreprindere, el trebuie să-şi exprime mintea luminată, care nu este egoistă, rea şi arbitrară, ci îşi urmează în mod absolut ideile clare de bunăvoinţă. El se bucură de dinamica idealismului lui, găsind că acesta produce rezultate practice imediate, chiar şi în lumea afacerilor. Sahaja yoghinii devin absolut oneşti unii cu alţii şi au o iubire reciprocă imensă, încredere şi respect, fără aşteptări. Ca multe specii de flori, ei realizează că au multe feluri de Sahaja yoghini frumoşi. Ei toţi se bucură de diverse calităţi, talente şi personalităţi ale altor oameni. Sahaja yoghinii aparţin unei singure familii şi fiecare membru al acestei familii, tânăr sau bătrân sau mic, trebuie să fie complet protejat de colectiv. Sahaja Yoga nu poate lucra prin înregimentare, nici prin compulsie, nici prin forţă. Ea trebuie să lucreze spontan prin procesul viu al evoluţiei. În acest proces, odată ce sămânţa a încolţit, embrionul este ca şi Kundalini, care se ridică, şi copacul creşte natural, găsindu-şi drumul în lumină, în acelaşi fel, o persoană începe să crească spontan. Astfel, toate manifestările religiei pure înnăscute (Vishwa Nirmala Dharma) sunt proiectate înăuntrul şi în afara personalităţii lui. Cei care vor să se ridice mai sus nu ar trebui să îi forţeze pe alţii, care încă se luptă în mod onest cu letargia, condiţionările, egourile şi ignoranţa lor. Toţi trebuie să primească o şansă pentru a se ridica la nivele mai înalte de potenţial deplin, prin dorinţa lor pură şi căutarea adevărului. Dar cei care, după ce vin la Sahaja Yoga, după o perioadă se descoperă că sunt imorali, ipocriţi, aroganţi, nemiloşi şi cruzi, fără integritate, manipulatori, se gândesc la bani, cei care pot fi impresionaţi de modele comportamentului sau îmbrăcăminţii indecente, cei care cad în mâinile anterprenorilor, cei care folosesc un limbaj murdar, care flirtează cu bărbaţi sau femei sau au relaţii extraconjugale, sunt orbiţi de credinţe fără nicio dovadă sau înţelegere, urmează culte şi falşi gurus, suprestiţii sau orice astfel de mijloc şi practici de nivel inferior, nu pot sta în Sahaja Yoga, chiar dacă vin şi încearcă să se stabilizeze. Cei care încearcă să facă bani în Sahaja Yoga, care Îl comercializează pe Dumnezeu, ies din Sahaja Yoga prin forţa centrifugă. Cei care sunt necinstiţi, jucătorii care sunt în Sahaja Yoga şi acţionează negativ pentru a slăbi energiile celorlalţi Sahaja yoghini, sunt uşor expuşi în lumina Spiritului şi sunt aruncaţi automat afară din Sahaja Yoga. Uneori li se cere să părăsească Sahaja Yoga şi, stând afară un timp, ei realizează ce au pierdut şi încearcă sincer să se perfecţioneze şi unor astfel de oameni trebuie să li se dea deplina şansă de a se întoarce, cu dragoste. Unii dintre cei care vor ieşi, desigur, ar putea încerca să aducă un nume rău Sahaja Yoga. Nimeni nu ar trebui să îşi facă griji sau să se supere din cauza propagandei lor, pentru că acum suntem în Împărăţia Lui Dumnezeu şi toată falsitatea şi toate atacurile nu vor afecta creşterea noastră sau creşterea Sahaja Yoga ca întreg. Toate aceste atacuri reacţionează de fapt pentru avantajul nostru, deoarece Puterea Divină ne ajută tot timpul să aducem Împărăţia Lui Dumnezeu pe acest Pământ. Sahaja yoghinii nu ar trebui să îşi piardă energiile cu necăutătorii adevărului, ci întotdeauna să încerce să ajute un căutător care este autentic, pe cât de mult posibil, să caute adevărul, cu deplina înţelegere că el încă este pierdut într-un cocon şi trebuie să fie salvat cu foarte multă blândeţe de toate problemele pe care le-a creat pentru al însuşi, urmând falşi gurus sau religii care sunt orientate spre bani, sau pe cei care şi-au pierdut capacitatea de a accede într-o zonă superioară, care este principiul sau fundaţia fiecărei religii. Sahaja yoghinii nu ar trebui să se simtă răniţi sau supăraţi, pentru că rădăcinile lor sunt înfipte adânc în Divinitate. Ei ar trebui să fie ca nişte vapoare navigabile pe oceanul iluziei. Toate marile principii ale Divinităţii şi Vishwa Nirmala Dharma trebuie să fie respectate şi antrenate în individ sau în colectivitate. Un Sahaja yoghin are tot dreptul să informeze despre problema din centrul sau oraşul sau ţara lui, pe liderul mondial, dacă crede că liderii lui nu sunt de ajutor. Sahaja yoghinii devin foarte inteligenţi, pătrunzând în toate zonele cunoaşterii. Ei ar trebui să cunoască toate scripturile şi toate încarnările, profeţii, vizionarii şi sufletele realizate din trecut şi ar trebui să fie absolut echipaţi cu o înţelegere completă a istoriei spiritualităţii, cum a crescut şi s-a ridicat la nivelul Sahaja Yoga (Sahasrara), acolo unde ultimul progres a trebuit să aibă loc. mai mult, ei ar trebui să afle despre toţi astfel de oameni care sunt suflete luminate şi care au scris despre spiritualitate, despre Divinitate. De asemeni, ei ar trebui să pătrundă în scripturi şi să găsească toate adevărurile frumoase, care pot fi expuse numai de o minte luminată, astfel încât certurile dintre religii să poată fi complet oprite, arătând că toate religiile sunt născute din aceeaşi sursă a spiritualităţii. Deci, un fel de pluralitate se dezvoltă la un Sahaja yoghin şi el respectă toate acele aspecte ale religiei şi oamenii care au început toate aceste religii. Mai mult, el ar trebui să ştie cum toţi aceşti profeţi şi încarnări sunt legate de centrii noştri subtili. El ar trebui să ştie, de asemeni, cum îi poate trezi în interiorul lui, în centrii lui. Toate acestea sunt foarte uşor de înţeles şi pot fi practicate în câteva luni şi dovedite experimentând pe oameni.
Procesul viu lucrează în Sahaja Yoga. Acesta este un punct fundamental care ar trebui înţeles, că procesul viu se desfăşoară singur şi îşi dă propria creştere frumoasă naturii. În acelaşi fel, el începe să lucreze în fiinţa umană. Înainte ca o fiinţă umană să fie luminată, ea este ca o sămânţă moartă, care nu are niciun sens. Dar, când a încolţit, începe să acţioneze şi natura are grijă de ea. De fapt, de natură are grijă aceeaşi putere atotpătrunzătoare care are grijă de Sahaja yoghinii care şi-au început acum procesul viu pentru prima dată. Aşa cum veţi înţelege, fiinţele umane nu pot face nicio muncă vie. Orice este mort, ei convertesc într-un alt lucru mort şi intră în ego. Dar un Sahaja yoghin poate înţelege foarte uşor că acum îşi desfăşoară puterile şi, atunci când le foloseşte, ele cresc mult mai profund şi mai larg şi îi dau mai multă încredere în orice face.
Aceasta nu este credinţă oarbă, este credinţa care a fost experimentată şi de care s-a aflat pe vârfurile degetelor noastre. Puteţi cunoaşte adevărul, care este spus într-una dintre scripturi. Pentru moment, trebuie să ne concentrăm pe a ne îmbunătăţi, a ne curăţa şi apoi vă puteţi proiecta atenţia asupra altora, care vin la voi voluntar şi cer realizarea. Dar nu mergeţi niciodată din uşă-n uşă sau nu îi rugaţi să îşi primească realizarea. Nu există loc pentru astfel de oameni în Împărăţia Lui Dumnezeu. Doar celor care vor şi sunt nerăbdători să evolueze ar trebui să le acordăm atenţie, pentru că trebuie să respectăm libertarea care a fost dată fiinţelor umane pentru a alege dacă vor să urce sau să coboare.
Toate marile principii ale Divinităţii şi religia pură înnăscută (Vishwa Nirmala Dharma) trebuie respectate şi exprimate în viaţa unui Sahaja yoghin şi în colectiv. Sahaja yoghinii nu pot lua bani pentru realizarea sinelui sau pentru vindecări prin metoda Sahaja.
Gospodăria, munca familială sau viaţa de zi cu zi trebuie să manifeste calităţi speciale ale Divinităţii, precum: adevăr; non-violenţă; Iubire Divină, care nu este posesivă, ci hrănitoare; respect pentru cei respectabili; respect pentru părinţi, vârstnici, legile ţării; respect pentru artă şi artişti; respect pentru toate scripturile; respect pentru toate religiile şi fondatorii lor; respect pentru propria castitate; nobleţe; generozitate; stimă de sine; curajul de a absorbi şi a apăra adevărul; eforturi dezinteresate de a răspândi Sahaja Yoga; cinste; corectitudine (Dharma); echilibru pe centru; cunoaşterea Puterii Divine şi a Sahaja Yoga; blândeţe; dulceaţă; iertare; universalitate; non-competitivitate; satisfacţia cu confortul spiritual; demnitatea în îmbrăcăminte, limbaj, comportament şi personalitate; asiduitate în meditaţie. Sahaja yoghinii sunt întotdeauna bucuroşi. Ei nu se plictisesc. Sahaja yoghinii au scântei în ochi, feţele lor sunt proaspete ca florile. Ei sunt ordonaţi şi curaţi. Ei urmează un sistem foarte meticulos de curăţenie personală.